La moartea vecinului de pat

Aseară mi-a murit vecinul de pat.
Acum odihneşte în capelă,
În straie albe stângaci îmbrăcat.

Bolnavii care au venit să-l vadă,
L-au compătimit, cu ochi tăcuţi, şi-apoi smerit,
S-au strecurat pe uşa capelei,
Temându-se ca mortul să nu le spuie
Că nu mai au nici ei mult de trăit.

Cum am rămas singur cu prietenul, care în nopţi de veghe
În linişti de scamă,
Mi-a cuvântat, cu grai bun de frate,
De-nsănătoşire şi de mamă,.

Am îndepărtat giulgiul, să-l mai văd o dată,
În lumina tăcută a dimineţii de iarnă,
Care-mpânzise, domol, odaia toată.

Şi-aşa m-a durut cum dormea întins,
Cu chipul fără urmă de dojană,
sărac şi umil,
că m-a podidit tusa.
Şi-am plâns încet, cu mâinile la ochi,
ca un copil.